lunedì 3 settembre 2018

Decoraţi de Preşedintele României de Ziua Limbii Române




Monitorul de Fagaras



Decoraţi de Preşedintele României de Ziua Limbii Române
Profesoara Angela Nicoară a fost decorată de Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis cu Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de ,,Cavaler”, Categoria F-Promovarea Culturii.
Distincţia a fost acordată cu ocazia Zilei Limbii Române, în şedinţă festivă organizată la Palatul Cotroceni, joi, 30 august 2018, ,,în semn de apreciere pentru contribuţia personală avută la promovarea şi conservarea educaţiei în limba română, pentru dăruirea cu care s-a implicat în menţinerea identităţii culturale în cadrul comunităţii româneşti din diaspora”.
Profesoara Angela Nicoară este din Făgăraş şi predă la Şcoala ,IC Corrado Melone” din Ladispoli, Republica Italiană.
În aceeaşi şedinţă festivă, o distincţie similară a fost atribuită profesorului Riccardo Agresti , directorul Şcolii ,,IC Corrado Melone” din Ladispoli care a susţinut de peste 10 ani cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească în şcoala pe care o conduce.


,,Sunt onorată să primesc această distincţie şi mulţumesc pentru apreciere tuturor, dar mai ales copiilor, părinţilor şi şcolii care ne-au primit” a spus profesoara Angela Nicoară după primirea decoraţiei. 


,,Mă onorează această distincţie şi vă mulţumesc pentru aceasta” a spus cu emoţie profesorul Riccardo Agresti, directorul Şcolii ,,IC Corrado Melone” din Ladispoli, după festivitate. 


Directorul Riccardo Agresti a venit în România pentru acest eveniment însoţit de o delegaţie de la şcoala pe care o conduce. Nu este pentru prima dată când vizitează România şi se declară încântat de ţara din care mulţi elevi învaţă în şcoala din Ladispoli.
O delegaţie de la Istitutul Comprensivo „Corrado Melone” din oraşul Ladispoli s-a aflat în perioada 2-7 mai a.c. în vizită la Colegiul Naţional ,,Radu Negru” din Făgăraş dând curs invitaţiei conducerii colegiului făgărăşean parafată de protocolul semnat anul trecut între Primăria Făgăraş şi instituţia şcolară italiană. Schimbul de experienţă s-a organizat la iniţiativa făgărăşencei Angela Nicoară, profesoară de limbă, cultură şi civilizaţie românească.

 La finalul vizitei, delegaţia italiană s-a declarat impresionată şi încîntată de oamenii şi locurile vizitate. ,,Am privit România şi Ţara Făgăraşului prin ochii colegei noastre Angela Nicoară şi astfel am descoperit, la Făgăraş, o comunitate deschisă, primitoare şi ospitalieră. Zona este deosebită, cu obiective istorice bine puse în valoare, iar tradiţiile vechi sînt bine păstrate şi preluate de tinerii locului care le duc mai departe ” a spus Riccardo Agresti, directorul institutului ,,Corrado Melone” după vizita de la Făgăraş.
Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) se predă în şcolile din Italia de 10 ani.




WWW.TVFAGARAS:RO

https://www.tvfagaras.ro/o-fagaraseanca-decorata-de-presedintele-romaniei/

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat la Palatul Cotroceni pe profesorii din diaspora cu o zi înainte de Ziua Limbii Române sărbătorită în ultima zi a lunii august.
 Făgărășeanca Angela Nicoară se numără printre dascălii decorați de președinte. Decorarea a fost făcută și pentru că ne aflăm în anul în care celebrăm Centenarul. Președintele a considerat că, limba română a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăpturirea Marii Uniri şi a rămas liantul cultural şi spiritual care ne leagă de România, indiferent unde ne aflăm, în ţară, sau în afara graniţelor. 
Klaus Iohannis  i-a felicitat pe toţi pentru oportunităţile pe care le-au creat pentru românii din afara ţării, prin organizarea de întâlniri periodice care au devenit o parte importantă şi apreciată a vieţii, în comunităţile de români de pretudineni. O şcoală performantă cu oameni dedicaţi formează oameni demni şi corecţi, care lasă în urma lor o lume mai bună. Acesta este unul dintre motivele pentru care președintele României a iniţiat proiectul, ”România Educată”, prin care își dorește să promoveze un sistem de educaţie bazat pe valori.

https://roma.mae.ro/node/2513
https://www.facebook.com/pg/roma.mae.romania/posts/?ref=page_internal

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, cu prilejul Zilei Limbii Române, decretele de decorare a mai multor personalități și instituții de învățământ de peste hotare. #ZiuaLimbiiRomâne #31August
Astfel, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită avută la promovarea și conservarea educației în limba română, pentru rezultatele obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații din cadrul comunităților românești din Italia, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F - „Promovarea culturii”:
- Școlii „IC Corrado Melone” din Ladispoli, pentru implementarea proiectului LCCR începând cu 2008 și pentru rolul important în păstrarea identității culturale a românilor din Ladispoli;
- Doamnei Vivianne Gherghel, profesor, pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul proiectului LCCR și prin acțiuni conexe pentru comunitatea românească din regiunea Toscana;
- Doamnei Angela Nicoară, profesor, Școala „IC Corrado Melone din Ladispoli”, pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul proiectului LCCR și prin acțiuni conexe pentru comunitatea românească din regiunea Lazio.
Aceste decorări reprezintă încă o recunoaștere a succesului proiectului LCCR în Italia, făcut posibil prin eforturile, devotamentul și acțiunile sinergice ale profesorilor de limba română, comunității românești și autorităților școlare locale, care au beneficiat în permanență de susținerea și implicarea Ambasadei României în Republica Italiană.
În Italia, limba română este predată în peste 180 de unități de învățământ, în cadrul proiectului ”Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească” (LCCR) dezvoltat de Institutul Limbii Române (ILR) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Lectoratele gestionate de ILR în cadrul unor universități italiene contribuie de asemenea la promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei românești în Peninsulă.
Pentru mai multe informații: https://roma.mae.ro/node/2513
https://www.tvfagaras.ro/o-fagaraseanca-decorata-de-presedintele-romaniei/

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat la Palatul Cotroceni pe profesorii din diaspora cu o zi înainte de Ziua Limbii Române sărbătorită în ultima zi a lunii august. Făgărășeanca Angela Nicoară se numără printre dascălii decorați de președinte. Decorarea a fost făcută și pentru că ne aflăm în anul în care celebrăm Centenarul. Președintele a considerat că, limba română a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăpturirea Marii Uniri şi a rămas liantul cultural şi spiritual care ne leagă de România, indiferent unde ne aflăm, în ţară, sau în afara graniţelor. Klaus Iohannis  i-a felicitat pe toţi pentru oportunităţile pe care le-au creat pentru românii din afara ţării, prin organizarea de întâlniri periodice care au devenit o parte importantă şi apreciată a vieţii, în comunităţile de români de pretudineni. O şcoală performantă cu oameni dedicaţi formează oameni demni şi corecţi, care lasă în urma lor o lume mai bună. Acesta este unul dintre motivele pentru care președintele României a iniţiat proiectul, ”România Educată”, prin care își dorește să promoveze un sistem de educaţie bazat pe valori.

Nessun commento:

Posta un commento