Curiosità e leggende / Curiozitati si legende

Legenda Neamului Românesc

         Odinioară, trăia pe meleagurile dintre Dunăre, Marea Neagră şi Munţii Carpaţi o mamă care avea mai multe fiice. Le pusese nume frumoase, după chipul naturii şi frumuseţilor în mijlocul cărora trăia, al pădurilor, munţilor şi apelor. Astfel fetele se chemau: TRANSILVANIA, MOLDOVA, BUCOVINA, CRIŞANA, MUNTENIA, OLTENIA, DOBROGEA.
Mai avea şi doi flăcăi pe cinste. Pe unul îl chema MARAMUREŞ şi pe celălalt BANAT.
         Dar, iată că la răstimpuri se abătea pas străin prin aceste ţinuturi şi-i tot răpea câte o fiică. Mama se intrista nespus dupa fiecare, deoarece tinea la ele ca la trupul si inima sa. Sangera si se indurera. Dar, de plans nu a plans niciodata si nici nu s-a plecat. Era falnica precum stejarii sau sau brazii din Muntii Carpati ce-i strajuiau in preajma, ori tenace ca Dunarea ce o incingea ca o salba.

Asta si pentru ca avea stramosi destoinicisi neinfricati, pe dacii nemuritori si pe romanii cutezatori. De aceea, nici ea nu se temea si nu da inapoi. Lupta vitejeste pentru a-si regasi fiicele si a le readuce acasa, in sanul familiei: pe Transilvania cea mareata, pe Bucovina fagilor frematatori, si pe Dobrogea cea aproape de mare, pe Oltenia cea sagalnica ori pe Crisana cea mladioasa. Se mangaia doar la gandul ca avea alaturi pe Moldova si Muntenia, ori pe feciorii cei semeti si voinici.
        Dar uite asa, luptand neobosit, a reusit sa-si aduca din nou toate fiicele acasa, unindu-le in jurul ei ca un copac maiestuos, cu ramuri bogate. În clipa cand le-a simtit pe toate langa ea, a fost fericita si a intinerit dintr-o data. Ca prin minune unirea ii dadea putere, iar setea de dreptate si libertate a facut-o sa fie nemuritoare.

Regiuni istorice ale Romaniei contemporane
Regiuni locuite de romani

L'orso ingannato dalla volpe
Ursul pacalit de vulpe
                                       di Ion Creanga


(IT) C'era una volta una volpe che aveva tanta fame.
(RO) A fost odata o vulpe la care ii era foarte foame.

Passa un contadino con il carro pieno di pesce.
Trece un taran cu carul plin cu peste.

Lei fa finta di essere morta, così il contadino la carica sul carro per portarla a casa per fare una pelliccia a sua moglie.
Ea se preface moarta, asa ca taranul o incarca in car, sa o duca acasa ca sa-i faca o blana nevestei sale.

La volpe butta il pesce lungo la strada, salta giù dal carro, raccoglie il pesce poi lo porta nella sua tana.
Vulpea arunca pestele pe strada, sare din car, aduna pestele apoi il duce in vizuina ei.

Arriva l'orso e dice:" -Dove hai preso tutto quel pesce?”
Soseste ursul si zice:”-Unde ai prins tot pestele acela?”

La volpe inganna l'orso raccontando che lo ha pescato nel lago ghiacciato con la sua coda.
Vulpea pacaleste ursul povestindu-i ca l-a pescuit in lacul inghetat cu coada sa.

Allora l'orso, durante la notte, va sul lago, fa un buco nel ghiaccio ci mette la sua coda e aspetta.
Atunci ursul, noaptea, se duce la lac, face o gaura in gheata, isi baga coada si asteapta.


Ma durante la notte fa molto freddo così la coda rimane incastrata nel ghiaccio. Il povero orso cerca di toglierla ma così se la strappa via.
In timpul noptii a fost foarte frig asa incat coada ramane prinsa in gheata. Saracul urs incearca sa o scoata dar asa si-o rupe.

Corre nella tana della volpe per picchiarla, ma lei si è nascosta nel tronco di un albero e l'orso, che è più grosso, non riesce a raggiungerla; prova con un bastone ma non ce la fa a punirla.             
Alearga la vizuina vulpei, nu reuseste sa o atinga, incearca cu un baston dar  tot nu reuseste sa se razbune.      
          
 Da allora l’orso e rimasto senza coda.
De atunci ursul a ramas fara coada.


                        Mitul Traian şi Dochia - Il Mito Traiano e Dochia

             Unul dintre cele mai importante mituri ale tradiţiei româneşti este -Traian şi Dochia- care stă chiar la baza etnogenezei poporului român.
        Se spune că Dochia, fata lui Decebal îi cade dragă lui Traian, cuceritorul Daciei. Dar ea îl refuză pe Traian de soţ pentru ca îl consideră ucigaşul tatălui său. Urmarită de trupele lui Traian, se ascunde în munţi împreună cu oile ei, unde se transformă într-o bătrână.
           În tradiţia românească între 1 si 9 martie se spune că Dochia îşi împlineste destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi. În fiecare zi ea isi leapada câte un cojoc.
         Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele cand vremea este schimbătoare datorită caracterului capricios al Babei Dochia.
         S-a păstrat tradiţia ca fiecare să-şi aleagă o „Babă”, adică o zi, între 1 şi 9 martie. În funcţie de starea vremii în ziua aleasă se prezice caracterul şi norocul persoanei respective în acel an.

              Una delle più importanti storie della mitologia romena è quella di Traiano e Dochia.
      Si narra che Traiano, il conquistatore della Dacia, si innamorò di Dochia, la figlia di Decebalo. Ma lei rifiuta Traiano perchè lo considerava l’assasino di suo padre. Inseguita dagli uomini di Traiano lei si nasconde in montagna insieme alle sue pecore, dove si trasforma in una vecchietta.
        Nella tradizione romena, nei giorni dall’1 al 9 marzo si dice che Dochia sale la montagna insieme alle sue pecore. Ogni giorno lei si toglie un vestito.
     Questi giorni sono conosciuti come i giorni di Dochia, quando il tempo cambia per colpa del carattere difficile di Dochia; in realtà si fa il confronto tra il vecchio anno e quello nuovo, tra inverno ed estate.
      Si è conservata la tradizione che ognuno scegli un giorno tra 1 e 9 marzo ed il tempo che si verificherà nel giorno scelto sarà indice di fortuna in quel determinato anno.



                                           Iepuraşul de Paşte - Il coniglietto di Pasqua

             Pe cat de simpatic iepurasul, pe atat de necunoscuta povestea lui.
             De unde a aparut la crestini acest obicei de a astepta iepurasul de Paşte? In vremuri indepartate, ca de altfel si in zilele noastre, iepurele era privit drept un simbol al fertilitatii, unele culturi considerandu-l chiar un mesager sacru al divinitatii.
            O veche legenda nordica spune ca, intr-o iarna, zeita Eostre a gasit o pasare ranita pe câmp. Pentru a o salva de la moarte, zeita a transformat-o intr-o iepuroaica, aceasta păstrând insă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi binefacătoarei sale, iepuroaica decora toate ouăle facute si i le daruia zeitei.
           Aceasta legenda se pastreaza vie chiar si in zilele noastre, copiii asteptand de Paste iepurasul care face un cuib plin de oua colorate.
          Cea dintai atestare documentara a prezentei iepurelui in simbolistica pascala a aparut in Germania, in 1500, primele dulciuri in forma de iepurasi fiind inventate tot aici, in jurul anului 1800. La scurt timp, in aceeasi perioada, in Franta si Germania apar si primele oua de ciocolata.          

              Il coniglio Pasquale, conosciuto anche come coniglietto di primavera nei paesi di lingua tedesca e negli Stati Uniti, è un coniglio fantastico o mitologico che lascia doni per i bambini a Pasqua. Ha origine nelle culture dell'Europa occidentale, dove ha sembianze più simili ad una lepre che ad un coniglio. La lepre, animale le cui danze amorose si possono vedere nei prati proprio agli inizi della primavera, era nell'antica cultura europea un simbolo di questo periodo dell'anno, incentrato sulla rinascita della natura e sulla fertilità, il quale poi, con l'avvento del cristianesimo, venne più o meno a coincidere con la festività della Pasqua.
        I primi dolci a forma di coniglio sono stati inventati in Germania intorno al 1800. In breve tempo in Francia e Germania sono poi comparse anche uova di cioccolato.
       




La Leggenda delle uova rosse di Pasqua -
Legenda ouălor roşii de Paşti

               
         Si narra che nei giorni quando Gesù stava per essere crocifisso, a Gerusalemme passò verso il mercato, una donna con un cesto pieno di uova. Quando seppe che Cristo era stato condannato a morte si rattristò molto perché Egli, una volta, aveva guarito suo figlio sul letto di morte. Quindi così com’era, con il cesto pieno di uova, corse alla montagna Golgota, dove Gesù era sulla croce ed i soldati lo sorvrgliavano. La donna mise giù vicino alla croce il suo cesto e cominciò a pregare piangendo. Quando si rialzà vide tutte le sue uova rosse del sangue di Gesù.
                 La donna non tornò subito a casa, ma rimase a Gerusalemme e, dopo tre giorni dalla crocifissione, andò insieme ad altre donne alla tomba di Cristo e quando trovarono questa vuota si rallegrarono molto dicendo: Cristo è risorto! Da allora ogni anno il Venerdì Santo, la donna preparò un cesto di uova rosse in ricordo della Resurrezione di Gesù offrendole ai bambini ed ai poveri e raccontando la storia e le sofferenze di Cristo. Poi gli faceva sbattere due uova tra di loro dicendo: Cristo è risorto! E rispondendo: E’ veramente risorto!
                Così è rimasta anche oggi l’abitudine di dipingere le uova a Pasqua e regalarle in ricordo della Resurrezione di Gesù.

               Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, prin Cetatea Ierusalim trecea spre piata o femeie cu  un coş plin cu ouă. Cand a auzit că Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit, s-a supărat si aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit pe dealul Golgota. Acolo Iisus era bătut în cuie pe cruce şi pazit de soldati. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă jos, sub cruce şi a început să se roage plângând de durere pentru ca Iisus ii vindecase candva fiul. Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coş erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus.
              A treia zi cand femeia a mers la mormânt si l-a găsit gol s-a bucurat foarte mult si pe oricine întâlnea îi spunea: Hristos a înviat! Si îi dăruia un ou. De atunci în fiecare an de Paşti pregătea un cos cu ouă roşii şi le dăruia celor săraci. Apoi îi punea să ciocnească spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!
              Asa a rămas, până azi, obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

http://www.adevarul.it/stiri/actualitate/fotovideo-serbare-paste-copiii-romanilor-ladispoli#comment-3397




La storia di Babbo Natale in Romania -
Datina lui Moş Crăciun în România

           Come in tanti popoli, anche da noi, in Romania,  gli anziani godono di tanta stima e rispetto. Uno di loro è proprio il celebre Craciun (Natale), un mitico pastore la cui leggenda si è fusa con la nascita di Gesù.
          Si dice che nella notte in cui è nato Gesù, senza l’accordo del marito, Craciuneasa (Natalia) ospita la Vergine e Giuseppe. Gli offre riparo nella stalla. Quando, Craciun lo viene a sapere, la punisce, le taglia le mani e la Vergine gliele rimette. Il miracolo converte Craciun al Cristianesimo. Per la gioia che sua moglie si sia salvata dalla crudele punizione, Craciun accende un grande fuoco e canta e balla con tutta la sua servitù. Poi porta i doni alla Santa famiglia.
          È da qui che proviene la trasfigurazione di Babbo Natale in un santo che porta nella notte di 24 dicembre i regali ai bambini.
         Le canzoni di gioia cantate quella notte per Craciun divennero i canti natalizi cristiani (Colinde).

          Ca si la multe alte popoare, si la noi, in România, bătrânii s-au bucurat de multă stimă şi respect. Unul dintre ei este personajul celebru Crăciun, un pastor mitic a cărui legendă a fuzionat  cu naşterea Domnului.
         Se spune ca in noaptea naşterii lui Iisus, fără acordul soţului, Crăciuneasa primeşte în gazdă pe Fecioara Maria şi pe Iosif. Le oferă adapost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun, o pedepseşte crunt, îi taie mâinile iar Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat de pedeapsa lui necugetata, Crăciun aprinde un foc mare în curtea lui, joaca hora si cânta cu toate slugile, apoi împarte Sfintei familii daruri păstoreşti.
        De aici provine si transfigurarea lui Moş Crăciun într-un Sfânt care aduce in noaptea de 24 decembrie daruri copiilor. Cântecele de bucurie adresate de slugi lui Crăciun s-au transformat în colinde creştineşti.



La Leggenda dell’abete - Legenda bradului

            L’albero di Natale è uno dei più importanti simboli della festa di Natale. L’addobbo dell’abete è un momento magico nel quale tutta la famiglia è riunita.
           Una leggenda cristiana racconta che nella notte della nascita di Gesù, flora e fauna, tutte le creature viventi, hanno portato i doni nella stalla di Betlemme. L’ulivo ha portato le sue olive. L’arancio e gli altri, la loro frutta. Il piccolo abete non aveva nessun dono ed era così stanco che non ha potuto superare gli alberi più grandi per vedere anche lui il Santo bambino. Allora, un angelo l’ha visto, ha provato pena per lui ed ha ordinato ad un gruppo di stelle di appoggiarsi sui suoi delicati rami. Quando Bambino Gesù l’ha visto, ha sorriso, l’ha benedetto e da allora sono gli abeti che si illuminano a Natale per la gioia di tutti noi.

            Bradul este unul dintre cele mai puternice simboluri de Crăciun. Impodobirea bradului este un moment magic, sacru in care familia se reuneste.
            O legenda crestina spune ca in noaprea Nasterii Mantuitorului, flora, fauna si toate creaturile vii au venit cu daruri la ieslea din Betleem. Maslinul a adus fructele sale.  Portocalul si toate celelalte, fructele lor. Micul brad nu avea niciun cadou si era atat de obosit incat nu a putut sa tina piept copacilor mai mari care l-au impins in spate.  Atunci unui inger i s-a facut mila si a comandat unui manunchi de stele sa se aseze pe ramurile delicate ale bradului. Cand pruncul Iisus l-a vazut a zambit, l-a binecuvantat si din acel moment sunt brazii cei impodobiti cu lumini in perioada Crăciunului pentru a fi pe placul tuturor.





3 commenti: